0722111161natalia@clujanafesta.roStr. Tăbăcarilor nr 15C
Urmărește-ne pe Instagram
Urmărește-ne pe Facebook

Povestea Nataliei

Cine sunt eu? 

Eu sunt Natalia, născută peste Prut, într-o familie în care România era sora mai mare.

Planuri pentru a trăi aici nu am avut, însă dorința mare de a face ceva frumos, de a dărui și de a lucra cu multă, multă lume s-a realizat tocmai aici, la Cluj ♥️

Vin dintr-o familie în care s-a muncit mult și încă se mai muncește! O familie care a trecut prin perioada în care toți alegeau să plece peste hotarele țării pentru a câștiga un ban în plus – noi am fost întotdeauna toți 4, acasă. Asta a făcut ca și noi, copii, să înțelegem importanță familiei, încă de mici! 

Bunul simț, rușinea, respectul și dragostea părinților noștri au stat la baza educației noastre ?, iar toate aceste fundamente le transmitem mai departe copiilor noștri.

Vin dintr-o școala în care profesorii au avut curajul să mă lase să învăț ceea ce-mi place, chiar dacă de multe ori nu am ținut cont de curriculum. Am fost încurajată de unii profesori sa fiu EU, nu să fac parte din sistem – roadele acestui lucru se resimt și astăzi in munca mea. ?

Vin dintr-o facultate unde am fost încurajată să vorbesc. O facultate care m-a făcut să răscolesc adânc în persoana mea, să caut și să găsesc acel CEVA, care astăzi se desfășoară în tot ceea ce fac. ? 

Eu sunt Natalia, cu greșeli și lucruri bine făcute, fără perfecțiuni , dar cu muuuuultă muuuultă PASIUNE și dăruire în tot ceea ce fac.

Cu prietenie, aștept cu drag să ne cunoaștem mai bine ♥️ 

Natalia

Vă îmbrățișez!